Corona Brașov a început ezitant noul sezon al Ligii Naționale de handbal feminin, după ce a câștigat la limită partida cu HCM Rm. Vâlcea (scor 29-28) și a pierdut suprinzător cu „U” Cluj (scor 28-27). Deși este încă prematur de tras o concluzie, formația de la poalele Tâmpei va avea foarte mult de tras pentru a-și menține un loc între cele mai bune 3 formații ale handbalului feminin la finele acestui an competițional. În ultimele două sezoane, Corona a încheiat pe podiumului Ligii Naționale.
Rezultatele din primele două etape sunt contradictorii, chiar puțin ciudate, având în vedere că în perioada de pregătiri Corona Brașov a învins de două ori atât „U” Cluj, cât și HCM Rm. Vâlcea, pe ultima chiar la diferențe de peste 10 goluri.
„Eșecul de la Cluj este unul greu de acceptat și de înțeles de către toată lumea, atât la nivel de conducere, cât și la nivel de staff și echipă, dar trebuie să trecem peste el cât mai repede. Am avut o discuție cu echipa, am încercat să aflăm cauzele acestor meciuri slabe de la începutul campionatului. Printre altele, ne-am asumat, ca prioritate, pe lângă victoria cu Romanul (n.r. meci programat la sfârșitul acestei săptămâni în cadrul etapei a 3-a), și victorii în următoarele trei etape de după aceasta, astfel încât să revenim în grafic. Deocamdată nu s-a luat nicio măsură echipei pentru că este prematur pentru așa ceva”, a declarat Bogdan Munteanu, directorul sportiv al echipei. În următoarele patru etape, Corona Brașov va juca cu trei contracandidate la un loc pe podium la sfârșitul sezonului, cu HCM Roman (acasă), SCM Craiova (deplasare), CSM Ploiești (acasă) și Unirea Slobozia (deplasare). După această serie, trupa lui Bogdan Burcea va juca pe teren propriu cu CSM București.
După eșecul de la Cluj, antrenorul principal al echipei și-a asumat eșecul, susținând că principala problemă este lipsa de omogenitate atât în atac, cât și în apărare. „Pentru noi este, într-adevăr, un început ezitant de campionat. Totuși, suntem o echipă în formare, dar cu jucătoare care pot face diferența. Însă eu cer tuturor, inclusiv jucătoarelor, să aibă răbdare pentru că această echipă va fi din nou pe primele locuri. În acest moment, probabil cea mai mare problemă este lipsa de omogenitate atât în atac, cât și în apărare. Cele două jucătoare noi care au venit, Cartaș și Ciuciulete, sunt încă în curs de adaptare cu cerințele echipei. Trebuie însă să avem încredere în ele, pentru că este greu să vii într-o echipă nouă și să ai de a face cu un concept nou de joc”, a comentat Bogdan Burcea într-o conferință de presă.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER